Realitatea pe care vă încăpățânați s-o trăiți

Am văzut astăzi niște reportaje de pe la nu știu ce televiziuni obscure. Despre România, despre instituția bisericească din România, despre instituțiile statului și despre legăturile dintre acestea două la nivel infracțional. Nu vă speriați că nu am văzut nimic ieșit din comun sau cel puțin anormal. Am văzut furturi, deturnări de fonduri, fonduri obținute pentru un scop și folosite în alt scop, evaziune fiscală, nesimțire și indolență în declarații și interviuri precum și oameni de rând dezamăgiți. Despre instituțiile statului nu mai comentez nimic. Era vorba de regimul lui Iliescu și a lui Adran Năstase, perioada când hoția și furtul au devenit prioritate națională. Atenția mea s-a îndreptat către instituția bisericească. Da, aia cu doamne doamne. Astfel, se demonstra cum biserica a primit de la stat, de-o dată așa, niște terenuri de mare valoare. A primit actele și tot ce trebuie, pur și simplu printr-o decizie. A zis unul sau unii de la instituțiile statului că arhiepiscopia nu știu care, de mâine este proprietară a terenului de nu știu unde. Teren care cu o zi înainte era în proprietatea statului. Gata. Terenul? Ce fel de teren? O fostă fermă, cândva pe profit, o fostă plantație de ceva, la fel, cândva pe profit, o pădure sau o clădire. Ce s-a întâmplat cu terenul respectiv după ce a intrat în posesia popilor? S-a distrus, s-a degradat, s-a furat. Cum se poate așa ceva? Se poate, stați liniștiți. Ferme lăsate în paragină de către instituția bisericească de când a devenit proprietară dar pentru care a primit subvenții de la stat în fiecare an. Unde sunt banii de la stat? De ce nu verifică nimeni cum și pe ce s-au cheltuit aceste subvenții? Vă doare în cur? Păi sunt banii voștri bă boilor. De asta nu aveți autostrăzi și spitale și centre de ajutor. Banii voștri se duc pe ajutoare sociale pentru țîganii care nu vor să muncească, pe pensii speciale, pe subvenții care nu se justifică, pe proiecte păguboase, pe contracte negociate in mod servil, pe ajutoare fictive și evident în buzunarele unor ”băieți deștepți”. Confiscați averile obținute în mod ilicit de la ăștia pe care, chipurile, i-ați băgat în pușcărie, în primul rând, apoi cu banii ăia plătiți detectivi particulari să prindă cei mai mari hoți ai României și după aia începeți re-organizarea. Dar nuuuu, voi dați bani la biserică ca să nu se supere doamne doamne. V-ați gândit vreodată că poate pe doamne doamne îl enervează maxim când vede cât de proști sunteți? Credeți că încrederea în biserică a scăzut degeaba? De când au început să fie demascați popii ăstia de la episcopii cum că sunt hoți, poponari, avari după bani si mașini și case, se văd rezultatele. Lumea a început să fie mai rezervată. În șase luni încrederea în biserică să scadă cu 15 %? În România? Țara în care nimic nu se făcea fără să știe popa? Nasol bă. Așa le trebuie, ba mai rău, să fie alungați cu pietre ca în evul mediu. Eu sunt în general un om indiferent dar nu în totalitate. Mi se face milă de bătrâneii care se duc la biserică pentru un sfat, pentru o vorbă bună, pentru că ei chiar cred în Dumnezeu. Și nu aș fi în stare să le povestesc ce scriu aici pentru că i-aș dărâma complet și iremediabil. Dar tinerii? De ce nu iau atitudine? Vă lamentați pe facebook toți, că e greu și că nu mai suportați, că statul nu vă oferă nici un viitor și că sunteți nevoiți să plecați din țară și așa mai departe. Pe dracu. Sunteți leneși și chiar dacă ieșiți în stradă nu știți ce să cereți pentru că sunteți semi-analfabeți și vă întorc politicienii cum vor ei. Nici nu sunteți în stare să vă alegeți un lider pentru că nu știți semnificația termenului. Am înțeles că se va scumpi benzina mai prin septembrie sau octombrie. Să vă văd cum stați cu pula-n mână și vă văitați pe facebook. Presimt că veți înghiți gălușca și de data asta în loc să le-o suipați în față politicienilor. Exact cum am spus, rezultatele alegerilor se vor vedea cât de curând. Uite că nu mai sunt bani la buget deja, cu toți specialiștii pesediști ridicați în slăvi. Dar mergeți la biserică să dați vreo doi bani că sigur doamne doamne vede cât de milostivi sunteți și le trimite o undă de cîcat politicienilor și totul se va transforma în roz.

Dicționar din textul de mai sus:

Lider – un fel de șef, dar care nu te fute, te reprezintă (dacă tot nu înțelegi înseamnă că ești prost – dacă ieși la protest nu striga nimic, fii acolo la număr).

Pădure – un teren pe care sunt mulți copaci unul lângă altul – căutați poze pe net dacă nu știți exact la ce mă refer, că nu e o rușine, omul cât trăiește învață … sau fură

Popi – cîcat

Ce se întâmplã acum cã Dan Voicuculescu a fost eliberat?!

Pãreri împãrţite cu privire la evenimentul de mare interes naţional – eliberarea lui Dan Voiculescu din arest. Care sunt bucuroşi pentru cã aşa sunt ei bucuroşi, care sunt trişti pentru cã au impresia cã astfel justiţia este parţialã, care sunt doar proşti şi au o pãrere de tot cãcatul, care nu intereseazã pe nimeni. Important este cã încã se poate face dreptate. La noi în ţarã încã pot intra arme de foc de mare precizie cu amortizor şi lunetã de exemplu. Un nene super pregãtit prin legiunea strãinã ar putea rezolva cazul. Îmi place cã lumea protesteazã pe facebook cã „sã deie banu’ furat în apoi”. Visaţi cum mâncaţi cãcat? Sau unii dintre voi chiar mâncaţi mult cãcat? Nu veţi vedea nici un ban de la toţi ãştia care au delapidat. Au ajuns unde trebuie. Uniunea Europeana a cerut sã fie arestaţi corupţii în România. Au fost arestaţi. Problema a dispãrut. Acum au fost eliberaţi pentru cã boalã si pentru cã scriitori (majoritatea). Nu îmi aduc aminte ca UE sã fi cerut returnarea banilor furaţi. Ce tot vreţi mã? În România e ca muia: dai cât dai dar mai şi iei. Voiculescu a dat. Cine a luat? Ghici? Aşa cã nu vã mai agitaţi aiurea în tren cã e regizatã de mult.

P.S.

Am o listã pentru nenea lunetistu’ dacã e nevoie.

Ghid de agățat femeile pentru „speciali”

Sunt unii băieți care nu au sau nu au avut o relație cu o femeie din cauză că sunt timizi, sau gay. Pentru gay nu am decât un ghid de sinucidere. Vreau să vă prezint în cele ce urmează câteva idei ca să vă învingeți timiditatea și să treceți la fapte. Dar mai întâi trebuie să punctăm unele greșeli pe care le face un timid de ăsta. Sau mai bine să nu-i jicnim pe timizi că nu e frumos, să le spunem „speciali” ca la handicapați. Nici unul nu este handicapat, el este special. Astfel niciunul nu este timid, el este special. Ești special dacă te regăsești cel puțin într-un punct enumerat mai jos:

  • ai minim 30 și ceva de ani și locuiești cu părinții
  • ți-ai mâncat de sub cur ca să-ți iei mașină
  • ai față de prost
  • te crezi superior dar nu ai nici un prieten pe care să-l cunoști de mai mult de un an
  • în general mănânci mult căcat
  • la locul de muncă toți sunt proști în afară de tine, deși nu ești patron sau director
  • ești virgin la 20 de ani
  • ești virgin la 21 de ani
  • ești virgin la 22 de ani
  • ești virgin la 27 de ani
  • ești virgin la 34 de ani
  • ești încă virgin
  • dai „like” la orice poză sau postare a femeilor pe care le ai în listă pe facebook și pe care le-ai fute măcar o dată.
  • Umbli după o femeie frumoasă și intri în vorbă cu ea dar nu ești în stare să discuți decât despre un singur subiect și ăla plictisitor pentru oricine
  • Umbli după o femeie frumoasă dar nu îi plătești consumația dacă iese cu tine în oraș
  • Ai în lista de prieteni mai mult de 3 femei pe care nu le cunoști dar le-ai dat „add” ca să le agăți pe facebook pentru că altfel ești inapt.
  • Faci caracterizări pentru femeile care au schimbat minim o vorbă cu tine și în general toate sunt proaste că umblă cu „ăla”.
  • Te dai la fostele femei ale prietenilor tăi pentru că e mai ușor să intri în vorbă cu ele deoarece ați fost toți la terasă când era cu „ăla”.
  • Dai sfaturi femeilor deși tu nu ai probat nimic din ceea ce spui.

Ar mai fi de spus multe la capitolul ăsta dar cred că am atins cele mai importante puncte. Acum, băi specialilor căscați ochii la ce vă spun ca să intrați și voi în rând cu lumea. Nu sunteți voi cei mai irezistibili bărbați de pe planetă (sau din sat). Femeile caută siguranță emoțională și financiară și de mai multe feluri. Dacă ești șofer și ai salariul minim pe economie nu ai să fuți nimic prea curând, deci nu mai are rost să mai citești în continuare. Dacă ai un salar ceva mai mare trebuie să înțelegi că este imperativ să îi arăți că îți face plăcere să o scoți în oraș la un cuic, în așa hal de mult încât îți rupi din calicia ta veșnică și îi plătești și sucul și taxiul cu care o duci acasa (nu o lași singură) și o friptură simandicoasă la un restaurant cu ștaif (nu pița, boule!). Cât stai cu ea la masă, o lași pe ea să vorbească mai mult ca tine, tu doar întreții discuția discret. După ce ați servit masa nu pleci imediat, o lași să-i tihnească ce a mâncat și ușor aduci discuția despre plecat acasă. Îi explici că ți-a făcut mare placere să stai cu ea și că e fascinantă și că timpul petrecut cu ea a fost cea mai bună investiție a ta din ultima vreme. Ajungeți la ea acasă, îi transmiți o seara liniștită si pleci. Apoi o mai suni peste vreo saptămână să vezi dacă vrea să mai iasă cu tine. Sună bine nu? Bine ,ulterior veți ajunge și la partea cu fututul.

Nu mai visați aiurea bă specialilor, că nu veți fute nimic decât o grasă beată la vreo petrecere obscură printr-un bloc, cu oameni de căcat. Nu sunteți în stare să puneți în aplicare ceea ce am scris mai sus deoarece sunteți speciali și specialii nu fut nimic. Peste vreo 10 ani vă va găsi una care ori a fost curvă, ori e de vârstă înaintată și vrea un copil cu vreunul și din greșeală, dă peste tine – specialule – și uite așa viața le pune pe toate la locul lor: tu te însori în sfârșit, fuți și tu ceva din când în când, ai și un moștenitor (asta trebuia evitat cu orice preț), cineva îți face mâncare și curățenie că așa se face, te înscrii în PSD, nimeni nu îți mai poate ajunge la nas din cauză că ești un om realizat, mergi la țară ca să cari cartofi acasă pentru că așa se face, îți iei bormașină pentru că te pricepi la găuri, toamna vei sta împreună cu nevastă-ta să puneți murături ca niște oameni gospodari, la un moment dat vei ajunge șef de scară și tot așa până ieși la pensie și inevitabil mori. Uite așa s-a mai dus o valoare a neamului românesc. Dar din păcate nu pot spune că nu se va mai naște vreunul ca tine – specialule- deoarece țara asta e plină de căcați.

Ce nu s-a întâmplat de 1 mai

Acum că lumea și-a revenit din alcoooooolist, vreau să vă spun părerile mele despre ce s-a întâmplat de fapt în mini căcatul de 1 mai. Încep cu Voma Veche pentru că m-au disperat știrile cu distracția din vamă și nopțile albe din vamă. Să vă intre bine în cap faptul că în vamă, în ziua de azi se duc în general cocalarii care nu mai știu ce să facă pentru a fi în centrul atenției între prietenii lor săraci care nu au bani nici de un carton de mici. Adică nu este un moment mai bun să pari specialist în distracție decât de 1 mai când te duci în vamă să te faci muci și să dormi pe bordură sau pe plajă sau în locul unde ai borât. Este atât de maxim încât boii se duc în fiecare an și fac același lucru. Ajung în vamă, își beau banii dați de tăticu, își fac selfie cu ultimile puteri ca să pună pe facebook să vadă lumea că ei sunt centrul distracției și vama se învărte în jurul lor. Un singur lucru adevărat în tot căcatul ăsta: vama se învârte într-adevăr în jurul lor dar nu din cauză că sunt ei pizdoși, ci din cauză că alcoooooolist. Cel mai mult mă distrează idioții care se trezesc la un moment dat și le este rău și au dureri de cap si grețuri si li s-a mărit ficatul și alte alea. Dacă știi că a doua zi îți este rău de la băutură, de ce bei ca idiotul? Cum poți să îți tragi țeapă singur? A și ar mai fi un lucru, ăla care tot apare pe net cu cartonul cu „fut grase 1 leu pe kil” trebuie să fie foarte mândru. Nu pentru că ar fi futut vreuna, (pentru că nici o grasă nu ar plăti cum zice el 137 de lei să o fută careva pentru ca e grasa, ar plati pentru că ar vrea să se fută cu ăla dar în cazul ăsta ar plăti din cauza ei. Ați înțeles? sau mai detaliez cazul?) pentru că e vedetă pe facebook și îl vede toată țara cât e el de rockist și cât de mult a băut. Deci omul este o forță în adevăratul sens al cuvântului. Dar să revenim la Voma Veche. Sunt cei care se duc în fiecare an, nu contează că e de căcat și cei care spun: căcat, vama nu mai este ce a fost. Ce a fost de fapt vama? Vă spun eu pe scurt. Era un loc sălbatic fără contrucții pe plajă sau lângă plajă, fără buticuri, fără șaorma cu dă toate, fără asfalt, fără alee pietonală pe plajă și fără manele și muzică haos (house cică se zice dar mie îmi exprimă mai mult haos decât house și se potrivește mai bine) și fără cocalari. De ce s-a stricat vama? Din cauza unor idioți care s-au lăudat că au fost cu niște pieteni și au futut-o pe una pe o bere sau mai știu eu ce povești circulau pe atunci. Astfel toți virginii și toți ratații s-au gândit că în vamă e rost de futut pe degeaba și de aici s-a rupt tot. Distracția s-a transformat în lăbăreală, rock-ul a dispărut și spiritul vămii de care tot vorbesc nostalgicii s-a estompat ușor sub betoane și alei pietonale și șaorma. Nostalgicii ar trebui să fie primii care să nu mai calce pe acolo dar tot au impresia că vama este a lor și că totul se va schimba la un moment dat. Total greșit! Mai era festivalul ăla cu rock-ul din vamă cu folk și alte alea cu Salvați Vama Veche (acum câțiva ani). Hai să fim serioși. În fața gloatei de analfabeți nu vii cu muzică ce transmite mesaje culturale sau cu evenimente care duc spre cultură și diferențiere (sau distanțare) față de pulime. Drept urmare Vama Veche nu s-a salvat, se construiește în continuare și nimeni nu poate opri acest fenomen.

După cum mi-a spus un amic, nu de mult – omule dacă știi un loc bun, nu îl spune la nimeni că se strică. Taci și mergi acolo cât de des poți fără să inviți prieteni și amici și prietenii prietenilor și neamuri și cumetri și nași și căcat. Mergi doar tu și te vei bucura de acel loc mai mult timp până va fi descoperit de o ceată de băieți cu blugi strâmți. Atunci te retragi și cauți alt loc.

Eu știu vreo două locuri de astea dar nu le spun că e riscul prea mare.

Apropos, știu că e la modă să faci grătar de 1 mai dar degeaba dacă nu ai maieu și lanț dă aur.

Cu ce se ocupă lumea când nu are treabă

Am stat de vorbă zilele trecute cu … un nene pe care-l cunosc eu. Și veni vorba la un moment dat despre blogul meu. Adică nu veni vorba despre blogul meu deoarece, despre blogul meu nu vine vorba. O aduc eu. Omul de fapt nu știa că eu mai scriu pe aici când am chef dar i-am spus eu așa ca discuție. Nu ca să mă laud, că nu e cazul și în plus de asta dacă am nevoie de laude, mi le dau singur. Adică eu sunt destul de mândru de înjurăturile pe care le știu și în general mi se cam rupe de tot. Aș lua în considerare o opinie constructivă de la un gazetar renumit sau de la un scriitor să zicem. Asta pentru că momentan nu fac bani din ceea ce scriu aici. Când voi vrea să fac bani voi citi singur SEO market și cum să blogging pula. Dar să revin, nenea pe care-l cunosc eu mi-a spus că e bine că m-am apucat de scris dar că ar trebui să scriu lucruri serioase, nu baliverne de astea care nu interesează pe nimeni. Adică omul a citit două articole și la al treilea și-a dat el seama despre ce e vorba și despre ce vreau eu să scriu. Am întrebat (vizibil schimbat la față în moartea cu coasa) cam ce crede el că ar trebui să scriu. Ce subiecte fierbinți și de actualitate să ating? Răspuns de la un nene care-l cunosc eu: Păi uite la ce se întâmplă în țară, de exemplu cu protestele astea care au fost, cu criza politică, cu Doland Tromp și Statele Uimite și multe altele care sunt, nu le pot spune pe toate acum. Adică să-ți dai cu părerea și tu despre evenimentele mondene. Nu stau să povestesc discuția pe care am avut-o cu …un nene pe care-l cunosc eu dar vă spun că nu i-a picat bine ce i-am spus. Omul este mediocru din toate punctele de vedere, nu se ocupă cu mare lucru, are un servici de cîcat și prost plătit, evident. Eu aș putea paria că este virgin sau a fost futut o dată de vreo grasă cel mult. Sau mai bine spus cea multă. Nu fumează, bea bere Bucegi (cine dracu mai bea bere de asta?), se îmbracă de la kil pentru că oricum hainele se uzează și nu are rost să arunci cu banii aiurea și nu folosește deodorant pentru că e cu religia. (Apropos ce pula mea au popii ăștia sau ăștia foarte bisericoși de nu folosesc deodorant? – pe bune vreau să-mi răspundă cineva la întrebarea asta). Oricum un bou.

Pentru toți specialiștii în blogging și vlogging și internauți de ăștia care știu tot ce mișcă și au o părere despre orice și restul de bunici sfătuitori în ale vieții și cele sfinte, șamani, formatori de opinie,șefi de trib, clarvăzători, vagvăzători, ANALiști, etc: să mă pupați în cur!

(Da’ chiar, cum adică formator de opinie? Adică eu văd un Ferrari și o Dacie și trebuie să vină un formator de opinie ca să-mi spună care-mi place mai mult? Adică eu nu îmi pot forma o opinie și am nevoie de unul care să mi-o formeze? Mai du-te-n pizda mă-ti !)

Și acum răspuns pentru … un nene pe care-l cunosc eu:

În legătură cu protestele: Eu am votat cum trebuie dar nu au ieșit ăia pe care i-am votat eu deci era normal să se întâmple ce s-a întâmplat (să dea hoții legi pentru ei – că nu cred că i-a apucat deodată mila pentru săracii deținuți care nu au condiții). Din moment ce eu am votat cum trebuie nu văd pentru ce să ies în stradă. Asta am mai spus-o unui prieten care m-a întrebat de ce nu sunt la proteste dar diferența dintre … un nene pe care-l cunosc eu și un prieten care m-a întrebat de ce nu sunt la proteste este colosală.

În legătură cu criza politică: Nu e nici o criză, este destabilizare voită.

În legătură cu Doland Tromp: omul e la început, va fi exact cum vrea el.

Pentru ăia care citește evenimentele mondene: Iam văzut țâța lu’ Daniela Crudu. Țineț aproape că v-ă spun când și unde și pun și poză cu mine și cu ia când eream la mol și eu ca băieți.

Băi un nene care-l cunosc eu (se știe el cine e) ești mulțumit? Sper să rămâi impotent într-un accident de bicicleta ta de cîcat. Poate nu reușești să te înmulțești că nu e cazul.

Am să mai scriu când am eu chef și despre ce am eu chef.

Interpretarea viselor

Mintea omului și creierul și de ce nu, tot organismul la un loc, este un ansamblu foarte complex și foarte bine pus la punct. Dar există totuși unele lucruri pe care nu ni le putem explica, chiar dacă în zilele noastre, tehnologia este la un nivel destul de avansat. Există unele boli inexplicabile și incurabile (și nu mă refer la virușii de laborator lansați în mod voit), există senzațiile de „deja vu” și există și visele. Visele care sunt o mare enigmă pentru multă lume.

V-a plăcut introducerea?  Acum vă voi explica unele vise în viziunea mea.

Dacă visați că aveți bani și mașini scumpe și o grămadă de curve cu botox și silicoane, care vă suflă-n cur și vă fac toate fanteziile sexuale bolnave și de fapt în lumea reală nu aveți decât 9 clase, este foarte probabil ca atunci când vă treziți să fiți proști. Este și mai probabil, ba chiar inevitabil să rămâneți așa.

Dacă visați că săriți de pe un bloc și vă treziți imediat înainte de a vă face muci pe asfalt și sunteți simpatizant PSD, nu vă speriați. Încercați să reconstituiți visul în lumea reală. Vă veți simți mult mai bine.

Dacă ai avut o iubită frumoasă și deșteaptă și te-a părăsit pentru altul și tu încă o mai visezi noaptea, cum stați îmbrățișați și vă faceți planuri de viitor, cum ai dus-o la terasă și i-ai cumpărat o apă plată și tu ai băut 8 beri, cum ați luat amândoi taxiul să mergeți acasă și tu ai coborât înainte pentru că stăteai mai aproape decât ea, cum fumai țigări de la ea și tu aveai trei țigări în pachet pentru că restul le-ai scos și le-ai lăsat acasă, cum era cât pe ce să o fuți după îndelungi insistențe dar ai constatat că nu funcționează aparatul pular mai mult de zece minute… îți explic eu ce înseamnă visul ăsta. Înseamnă că ești prost și că ai să ai o nevastă grasă și la fel de proastă ca tine și vei avea doi copii obscen de proști și vei fi manipulant la Selgros și te vei bucura de fiecare dată când reușești să furi câte o sticlă de lapte și la un moment dat te vor prinde și te vor da afară și vei ajunge sărac dar la fel de prost și vei trăi pe banii grasei care e casieră la Kaufland și copiii tăi se vor lăsa de școală și vor ajunge la fel ca tine și veți fi toți o familie de ratați și de bătuți în cap. Nu te impacienta, deoarece e tardiv ca să mai faci ceva. Iar ca o notă personală, sper ca într-o zi să te împiedici și să cazi în fața metroului când întră în stație. Sau să te împingă cineva.

Dacă ești țigan și visezi că ești mare manelist și ai valoare, te rog să mă cauți deoarece este grav și tratamentul trebuie făcut în totală izolare departe de lume și de civilizație. Nu te speria, doar îți trebuie liniște să te regăsești și să-ți regăsești muza. Îți trebuie o liniște de mormânt aș putea spune. Eu, împreună cu echipa mea te putem ajuta la faza cu mormântul. Nu ezita să mă contactezi.

Dacă visezi că te plimbi pe străzile din Roma cu lanțurile de aur la vedere și ești cineva, asta înseamnă că ai lăsat niște lucruri neterminate și ar fi foarte indicat să dai o fugă până acolo să vezi despre ce e vorba. Chiar ar fi indicat să stai mai multă vreme… cine știe, poate în timp ce cauți rezolvarea acelor probleme, apare un atentat cu bombă și te prinde la 1 metru de explozie. Așa ai rezolvat toate problemele care mai trebuiau rezolvate și poți veni liniștit acasă… foaaaarte liniștit.

Dacă visezi la chefuri imense cu multă lume care te venerează și te respectă dar nu se întâmplă așa ceva niciodată, înseamnă că nu ești în stare să bei singur o sticlă de whiskey sau de vodka fără să intri în comă alcoolică. Adică ești slab.

 Și acum mai pe scurt și destul de evaziv, cum îi place românului:

  • dacă visezi cuie – însemnă că ești mediocru
  • dacă visezi un munte pe care îl urci greu și niciodată nu ajungi sus – însemnă că ești prost și nu îți revii
  • dacă visezi o bătrânică care-ți vorbește în continuu – însemnă că ești ca o oaie și mergi după cum merge turma și pui botul la toate vrăjelile.
  • dacă visezi un foc la care te încălzești și ți-e frică să nu se stingă și tot aduci lemne – înseamnă că îl pupi în cur pe patron sau pe șeful de secție ca să nu te dea afară pentru că și așa ești incapabil și altceva nu știi să faci decât să fii șofer.
  • dacă visezi că zbori – înseamnă că șeful te-a dat afară pentru că are un nepot la fel de prost ca și tine care a terminat liceul.
  • dacă încă mai visezi că zbori – înseamnă că șeful la care ai lucrat, nu-ți va plăti ultimul salariu.
  • Dacă ai aterizat cu muia – înseamnă că a venit plicul de la bancă și tu încă nu ți-ai găsit de muncă.
  • Dacă visezi că pute – însemnă că ai ciuperca piciorului.

Ar mai fi mai multe dar despre asta, în episodul următor. Aaaaa chiar… din cauză că nu mai este Teleenciclopedia la TV majoritatea care se credeau intelectuali s-au făcut șoferi, paznici și agenți de pază la market. Mult suptces !

Rezultatele acestui vot se vor vedea cât de curând

Nu am urmărit rezultatele alegerilor la TV, nici sondaje nici predicții, nici nimic. M-am uitat scurt, aproape de ora închiderii urnelor la rezultatele parțiale. Nu mi-am mai pus mâinile în cap cum se așteptau unii care mă cunosc și cum era normal să fac. Vă spun și de ce. Infractorul Dragnea a înțeles exact cum trebuie să se comporte ca să câștige pulimea de partea sa. Exact asta s-a întâmplat. Promisiunile pe care le-au făcut insectele astea de la PSD nu sunt sustenabile. Nu sunt bani de mărit salarii și pensii și mai știu eu ce. Nu sunt bani de autostrăzi, nu sunt bani de spitale, nu sunt bani pentru modernizat școli. Să vă fie clar și să vă intre bine în cap. Motivul este următorul: românul a rămas la vechiul obicei de a strânge bani pentru că „nu se știe niciodată”. Românul comunist născut prin anii 50 nu știe ce nevoi are, nu este practic deloc, nu știe să își dorească o vacanță în care să nu facă nimic în afară de terase, plajă, muzee, relaxare, nu știe la ce folosește un automobil, nu știe că se poate cu o minimă investiție să nu te mai caci în fundul curții când te duci la tărănoaia, nu știe ce înseamnă democrație. El înțelege prin democrație că are voie orice. Total eronat. În democrație – bă boilor – merge treaba și sunt bani pentru absolut orice din următoarele două motive clare: pentru că nu este corupție și pentru că banul se cheltuie. Să nu-mi spuneți mie că românul nu are bani și e sărac. Majoritatea (adică ăia care au votat ca o pulă ieri) au acasă sume în euro începând de la 500 în sus. Mă refer la cei care au un loc de muncă banal (muncitor, vânzător, șofer, etc). Acești bani fiind acolo fără vreun motiv anume sau pentru un scop. Sunt pentru înmormântare, pentru șpăgi la doctori în caz de ceva și au fost strânși din salariul pe care îl primește fiecare lunar. Acum vă veți întreba „de unde din salariu că e mic”. Vă spun eu. Oamenii își mănâncă de sub cur în ultimul hal. Majoritatea au rude la țară sau le-a rămas moștenire casa și terenul părinților. Acolo se duc și își plantează tot felul de legume și fructe din care trăiesc tot anul. Nimic rău în asta ba din contra, este o economie destul de consistentă la bugetul familiei dacă stăm și calculăm. Apoi omul de rând nu iese la un restaurant cu nevasta pentru că și așa nu mai prezintă interes și nu o mai fute nimeni și nu vede rostul să cheltuie bani aiurea. Haine noi? nu are rost. Alea de la second hand ce au? Vacanță? Concediu? Sigur că da, mergem la țară că avem o grămadă de treabă. Românul face economie și la apă pentru că nu se spală și nu își cumpără deodorant. Iată cum această specie de primată, a economisit într-un an între 500 și 1500 de euro renunțând să trăiască. Dacă acești bani ar fi cheltuiți în loc să stea în șifonier sub haine ar fi un rulaj care tot la ei se întoarce într-un fel sau altul. Greșeli frecvente: banii dați șpagă nu se întorc în sistem, banii ținuți sub haine în șifonier nu se numesc bani investiți, banii pierduți la păcănele sunt pierduți de tot și așa mai departe. Dacă cu banii ăia oamenii ar pleca în vacanță, s-ar dezvolta turismul, dacă și-ar amenaja un grup sanitar la casa de la țară s-ar dezvolta firmele de obiecte sanitare. Ca să nu mai spun că ar putea să amenajeze o seră și să intre în afaceri cu legume și fructe (că tot sunt specialiști). Dar pentru asta trebuie să ai creier și școală. Nu ar fi o problemă nici asta deoarece iei ăia 1500 de euro băgați în cur și mergi la un specialist să-i plătești consultanța. Ulterior îți scoți investiția dar aici își fac apariția o serie de caracteristici pur românești: calicia, scepticismul, frica și lenea.

Dar să revenim la ceea ce vroiam să spun. Din moment ce votanții PSD sunt la fel ca cei enumerați mai sus, vă spun cu certitudine că nu se va întâmpla nimic bun în următorii patru ani. Se vor da în continuare șpăgi, toate instituțiile vor șchiopăta, investiții străine zero și așa mai departe. Și așa nu eram văzuți prea bine în țările dezvoltate. De acum nici atât. Se vor vinde în continuare păduri și firme mari pe nimic, minele vor fi concesionate firmelor străine și noi vom lua un comision infim când de fapt ar trebui să fie exact invers. Cam asta au făcut idioții care au votat. S-au auto-distrus. Când vor înțelege pensionarii și nostalgicii vremurilor comuniste că trebuie să voteze pentru viitorul copiilor lor și nu pentru ei.

Dar e bine că se construiesc biserici și sunt moaște ca să aveți ce pupa. După ce mor am fac într-un fel să-mi transform curul în moaștă. Ghici de ce? Ca să mă pupe lumea în cur.

Lucrurile neștiute din spatele paradei militare de 1 decembrie

Da, am fost în mulțime la parada militară care s-a desfășurat cu ocazia zilei de 1 decembrie. Am văzut oameni în vârstă, am văzut oameni cu copii, oameni cu steagul național la purtător, oameni care s-au nimerit pe acolo, oameni pentru care parada militară înseamnă motiv de mândrie și oameni pentru care semnificația zilei nu înseamnă decât o zi liberă dată de guvern. Am stat în mai multe locuri doar ca să văd mai bine pentru început, iar mai apoi ca să iau pulsul mulțimii cum s-ar spune. La început întâmplarea face că am nimerit lângă doi oameni în vârstă. Am tras cu urechea la ce vorbeau cei doi (bărbați). Am auzit vorbe de genul: „ce frumos”, „uite-i cât de tineri sunt”, „familia lor ar trebui să fie mândră de ei”, „aș vrea să mor cu siguranța că acești copii vor putea spune: aceasta este țara mea”, „dacă ar ști tineretul ce însemnă libertatea pe are o au acum și cât a costat…”. Vreau să menționez că acești vărstnici miroseau a colonie scumpă, erau îmbrăcați în paltoane, cu mănuși de piele, aranjați ca pentru sărbătoare. Deci … respect!.

Mai erau copiii care parcă aveau lista de întrebări pusă la punct de când s-au născut. Evident că părinții căutau să le ofere răspunsuri dar erau depășiți de situație. E greu să cunoști fiecare batalion care trece și din ce divizie face parte. Oricum în mare parte ok.

Mai era și o altă grupă de primate scăpate de la zoo sau din junglă. Elevii de liceu sau de vârsta liceului. Ei erau cei care stăteau pe carosabil deși soldatul care se ocupa cu ordinea le-a spus clar că trebuie să stea în spatele gardului și că este pentru protecția lor. Ei erau cei care vorbeau tare și râdeau forțat la orice glumiță răsuflată făcută tot de ei, de genul: „drepți bă” (strigând la soldatul care saluta mulțimea din mașina blindată) sau „uite ăla e mort de frig, mare prost, eu le-aș fi dat la muie dacă îmi spunea mie vreun comandant că trebuie să particip la paradă pe frigul ăsta”. Altul a aruncat mucul de țigară spre mașina blindată care tocmai trecea, alții care erau cocoțați pe un gard fluierau aiurea la soldați cu replici de genul „îți dau o țigare? băi săracule”. Țin să menționez că ăia care erau pe gard erau țigani. Și nu știu ce căutau la paradă, deoarece ei se trag din neam de sconcs nicidecum din neam de român. În fine, ălora de liceu le-am zis vreo câteva pe limba lor deoarece nu am putut să mă abțin. Au tăcut la un moment dat, eu am plecat la alt moment dat. Tare aș fi vrut să-i spun ăluia care dă mui la comandanți cum stă de fapt treaba. Dar dacă se introduce armata obligatorie iarăși, va ajunge la concluzia că muia e bună dar depinde la care capăt de pulă ești.

Îmi este groază și cred că puțin frică de unele lucruri: analfabetismul la tineri, lipsa de bun simț, lipsa de valori, libertatea exagerată și risipa ei. Înainte nu aveați acces la literatura pe care o visați, la muzica pe care o adorați, la libertatea de exprimare, la presă liberă și la granițe deschise. Acum le aveți pe toate și ce ați ales? Ascultați manele, nu citiți nimic (nici măcar pe mine), nu știți să scoateți două fraze coerente pe gură și plecați în Italia să fiți sclavi și în Anglia să fiți boschetari sau să fiți tratați ca niște cârpe. Aveți valoare, ce să mai discutăm. Noi, pulimea, nu înțelegem și nu știm să ne descurcăm, noroc de voi că ne arătați cum merg combinațiile.

Stăteam și mă gândeam la faptul că ziua asta națională nu mai are nici un fel de semnificație pentru mulți. Și cel mai trist, că în viitorul apropiat nu va mai avea sens deoarece nu va mai exista. Cam de cîcat să crești așa fără să fii învățat că un om fără țară este un om de nimic și fără viitor. Dar noi muncim în Anglia și avem valoare – Indeed we do ! sau spălăm babe la cur și suntem șantieriști prin Italia – Certo !

Nasol moment când ăștia care vor veni cu bani și mașini scumpe din sclavie, nu vor avea cui să se laude deoarece nu vom mai exista ca nație. Dar tot rămâne speranța că dacă nu au cui se lăuda, vor intra în depresie și se vor sinucide în grup. Și atunci voi rămâne doar eu și nu voi mai avea despre cine să scriu și mă voi sinucide singur în cele din urmă.

A să nu uit, se pare că… repetenția e mama învățăturii.

Băieții care se plac una pe alta

Am văzut într-o zi doi băieți care se țineau de mână prin parc. Imaginea era una nu chiar confortabilă pentru mine având în vedere că nu prea îi suport. Mă gândeam așa în veșnicia mea de indolență: Să-i bat? Să-i arăt cu degetul? Să le dau foc? Să-i tai cu maceta? Și până la urmă am renunțat. Dar doar pentru moment. Tot vreau să bat vreo doi ghei de ăștia. Toată treaba este că în mod normal din curul unui bărbat doar ies lucruri. Adică acolo nu ar trebui să intre nimic. În sfârșit, mă gândeam eu așa cum să găsesc vreo doi din ăștia, deoarece eu personal nu cunosc nici unul. Și mi-a venit ideea: în w.c.-urile publice pe uși sunt o grămadă de numere de telefoane de ghei. Gen „mă fut în cur și iau muie – 0745****** Corcodel”. Sau „Gay, indeplinesc toate fanteziile. Anal, Oral, înghit – 0745 ****** – Cogulea”. Societate bolnavă. Propun să ne organizăm într-un grup infracțional și să-i vânăm pe pârțari. Nu de alta dar poate se ajunge ca în statele care se vor civilizate și înaintate, ca un copil să fie înfiat de doi tați. Ce se întâmplă dacă de exemplu intră copilul peste ei în cameră când și-o trag la caca? Ce îi explică copilului? Că este ceva normal ceea ce a văzut? Sau că merge și cu femeia doar că tati și tati sunt mai speciali și le place întunericul. Pe scurt, aș bate la curiști până îi re-orientez din punct de vedere sexual.

PSD nu votează, ci favorizează infractorul

Cum e băi români pesediști inculți? Mai votați cu comuniștii? Cu acești bolșevici mascați? De ce nu trebuie să fie judecat Generalul de lut? Păi dacă e atât de nevinovat cum credeți – domnilor aleși, curve penale și hoți și îngâmfați și infractori și nesimțiți și mârlani și indolenți și neamuri proaste și trădători de țară și mâncători de cîcat și impotenți și handicapați și autiști și mârșavi și lași – de ce nu aveți încredere în justiție că va fi corectă și va ieși achitat. Aaaaaa am uitat nu mai controlați voi de la PSD justiția, hmmmm nasol. Nasol de tot, să mă piș pe tot neamul vostru împuțit și infect și de cea mai joasă speță. Și dacă nu acceptați să fie judecat înseamnă că știți clar că se duce la pușcărie dacă intră în instanță. Cum se numește ceea ce ați făcut voi domnilor aleși? Lașitate? Favorizarea infractorului?

Cei care au votat strâmb au fost de fapt, un grup conspirativ, constituit în general din pesediști. Dacă nici acum românul de rând nu vede ce se întâmplă înseamnă că nu avem nici o scăpare. Uluitor a fost faptul că la alegerile locale, lumea încă a votat PSD. Adică a votat preponderent PSD. Vor face exact un mare cîcat. Toți fără excepție. Acum cu Gabriel Oprea ăsta aveți un alt exemplu de stil pesedist (deci mă enervează și numele Gabriel pentru că vine de la Gabriel Dorobanțu în mintea mea și ăla e gheu și mă enervează și numele de Oprea deoarece îmi sună a nume de argat, de hoț, de sifonar, de om care pândește pe la colțuri – pula mea). Toate acțiunile pesedeului sunt repetitive și toate discursurile liderilor acestui grup infracțional organizat sunt manifestări de disperare și de neputință. Trebuie să înțeleagă că au murit pe plan politc și că trebuie să se ocupe de altceva, nu de politică. Dar cu toate astea se pare că nu vor să plece. Acum este momentul. Trebuie hăituiți, alungați cu pietre și bătuți. Altfel nu vor înțelege pentru că partidul iubit nu i-a învățat nimic care să aibă de-a face cu bunul simț, cu etica, cu moralitatea.

ASTFEL INSTIG: IEȘIȚI ÎN STRADĂ ȘI ALUNGAȚI GOLANII ȘI LEPRELE

Am văzut pe minunatul și deosebitul facebook că există tendința unor manifestări și proteste. Sfatul meu este să fiți calmi și civilizați și să-i chemați afară în piață pe toți cei ce au votat împtriva urmăririi penale a generalului de cîcat. Apoi după ce vor ieși, să nu mai fiți calmi și civilizați că ei nu înțeleg aceste metode, ei nu sunt civilizați. Să îi băgați în spital, să le lăsați semne pe corp (în sensul șă îi lăsați infirmi, ologi, chiori, surzi, etc). Dacă nu vor să iasă afară, intrați peste ei.

Rock și coaie !